micul dictator arata fata adevarata a unor politruci cum ar fi: Laszlo Borbely, Gyorgy Ervin, Emil hop poc Boc, Marcel Hoara (Bocul de la Gorj, pixuletele topi-top, ciumpilica-tiriplica, politicianul de matineu), Attila Korodi, Livache Negoita, George Scripcaru, Raduly Robert, Antal Arpad, Sorin Oprescu, Virginia Stefanica, Nicolae Nemirschi, Radu Mazare etc

luni, 18 ianuarie 2010

Un ghimpe în inima României. 20 de ani de politică UDMR sărbătoriţi la Cluj-Napoca

de George Bara

După cum ne aşteptam, sărbătorirea existenţei a 20 de ani de la înfiinţarea UDMR de la Cluj-Napoca început cu intonarea imnului Ungariei. Nu a urmat, cum era normal, intonarea imnului de stat al României, după este legal şi firesc. Dar deja ne-am obişnuit cu aceste sfidări, deci să nu ne încurcăm în detalii. După 20 de ani de politică şantajistă, de deputaţi şi senatori submediocri, de lipsa unor politici sociale şi de o înverşunare îndreptată unilateral către autonomie şi supradrepturi pe criterii etnice, nu cred că UDMR ne mai poate surprinde cu ceva. Având apanajul unui partid ce reprezintă o minoritate etnică, UDMR nu va dispărea din peisajul politic românesc în viitorul apropiat. Este un lucru cu care unii deja ne-am obişnuit, fără însă a-l accepta. Este însă unanim acceptat că fondarea UDMR-ului în urmă cu 20 de ani a fost una din manevrele serviciilor secrete maghiare, sprijinite de acelaşi Ion Iliescu din partea securiştilor români. Dacă în timpul regimului comunist ceauşeşcian nu se mai putea discuta despre Regiunea Autonomă Maghiară, cadoul dat de ruşi horthyştilor trecuţi în grabă la comunism când armata română şi cea sovietică recuperau de zor Transilvania, tendinţele autonomiste şi revanşarde ale ungurilor au rămas vii în Transilvania în acest timp şi au prins o formă concretă în 1990: Uniunea Democrată a Maghiarilor de Pretutindeni. Momentul decembrie 1989 a fost pregătit cu cel puţin 10 ani înainte, creându-se false dizidenţe în PCR (vezi Brucan şi Iliescu) pe filieră KGB pentru a aduce “în rând cu lumea” ultimul stat comunist din Europa de Est, România. Dacă în Germania comunistă a lui Honecker s-a unit cu RFG într-un mod paşnic şi într-o atmosferă de sărbătoare, în România Iliescu şi tot eşalonul doi al PCR a trebuit să îşi justifice venirea la putere prin uciderea românilor cu ajutorul armatei. Între timp, unul dintre aceşti falşi dizidenţi, agentul maghiar al AVO Tokes Laszlo, îşi jucase rolul de iniţiator al Revoluţiei la Timişoara. La doar câteva zile după se formaseră la Cluj, Timişoara, Bucureşti şi Târgu Mureş comitete pentru formarea unei uniuni culturale ce va reprezenta maghiarimea în România post-ceauşistă, aşa cum declară deputatul UDMR de Cluj Palfi Mozes Zoltan, ales cu de şapte ori mai puţine voturi decât un alt candidat, printr-o curiozitatea a uninominalului “românesc”. La Cluj-Napoca vârful de lance al formării UDMR a fost ziarul Szabadsag, format din Igaszag (Adevărul), ziarul comuniştilor maghiari din Cluj, la fel cum “Făclia” era organul comitetului judeţean al PCR. Două publicaţii care încă apar nestingherite la Cluj-Napoca. În mod deloc întâmplător, la Cluj-Napoca tot proaspăt formatul UDMR se ocupa de distribuirea “ajutoarelor” venite cu camioanele din străinătate, pentru a ajuta oropsita populaţie din oraşul de pe Someş. La doar o lună după ce uniunea s-a înfiinţat legal, a venit şi prima încercare de destabilizare a Transilvaniei, cu ocazia zilei de 15 martie 1990, ziua când se sărbătoreşte Ziua Maghiarilor de Pretutindeni. Aceasta zi a fost pregătită din timp de serviciile secrete din Ungaria, pe fondul unei complicităţi a FSN-ului, care s-a grăbit să desfiinţeze Securitatea lăsând România fără un serviciu de informaţii. Abia după conflictele de la Tg. Mureş avea Virgil Măgureanu să înfiinţeze SRI, un serviciu de intelligence, nu unul de securitate. Provocările maghiare din acele zile, executate de către agenţi ai serviciilor secrete maghiare şi membri ai UDMR, ca de exemplu profanarea statuilor lui Avram Iancu din Târgu Mureş şi Nicolae Bălcescu din Sovata, instigarea la autonomie şi strigarea de lozinci antiromâneşti au dus la grave şi sângeroase conflicte interetnice. Conflicte care au fost mediatizate în Europa, datorită puternicului lobby maghiar, ca fiind rezultatul românilor. Chiar şi Mihăilă Cofariu, bătut cu bestialitate de către unguri, era prezentat în Franţa ca fiind un maghiar bătut de bestiile de români. Evenimentul 15 martie 1990 este, de fapt, punctul în care UDMR şi-a arătat pentru prima oară existenţa şi adevăratele intenţii. Faptul că pe 15 martie nu s-a provocat un incident internaţional care ar fi cerut ţărilor vest-europene să intervină după modelul din Serbia, transformând Transilvania într-o regiune “independentă” cu statul special sub protecţia ONU, a Germaniei mai precis, este încă un miracol care nu a fost elucidat. După acest eşec al UDMR şi al Ungariei de a revizui statutul teritorial al Transilvaniei, UDMR a preluat rolul de a realiza acest deziderat pe o perioadă mai lungă, de chiar 30 de ani, prin metode mai puţin ostentative. Trupelor de bătăuşi şi provocatori de la Târgu Mureş le vor lua locul sute de ONG-uri finanţate de la Budapesta, cu scopul de a finanţa prin învăluire UDMR-ul şi de a promova “cultural” revizionismul şi iredentismul. UDMR va juca rolul unei “curve” politice, permanent la guvernare şi aparent fără principii, devenind un element cheie în orice guvernare. Efectul: prezenţa invariabilă la “ciolan”, fonduri uriaşe vărsate în clientela politică proprie şi implementarea unei reţele de monopolizare economică în unele oraşe din Transilvania. Cu sprijinul interesat financiar al politicienilor români, în oraşe ca şi Cluj-Napoca s-au pus bazele unor adevărate “capete de pod” pentru derularea afacerilor controlate de UDMR-işti. Companii venite din Germania sau Austria, cu puncte de lucru în Budapesta, cu o uriaşă putere financiară şi cu sprijin politic la Bucureşti din partea UDMR vor monopoliza sectoare economice întregi din oraşele din Ardeal. Vor cumpăra echipe de fotbal, vor finanţa politicieni locali, vor implementa proiecte media şi vor sădi încet-încet în mentalitatea din Transilvania existenţa unei mândrii locale “ardeleneşti”, opuse Bucureştiului “dâmboviţean” şi deschise unei descentralizări şi chiar unei autonomii de tip federal. Şi în timp de Ungaria încă refuză să extrădeze agresorii lui Cofariu sau criminalii miliţianului Agache, reprezentaţi în procese de avocaţi membri ai UDMR, România se declară nepăsătoare la atitudinile revizioniste şi antiromâneşti ale UDMR şi chiar le finanţează, graţie ghimpelui înfipt în sufletul României de 20 de ani: un UDMR veşnic la guvernare, urmărindu-şi veşnic interesele, creând false dizidenţe de tip CNMT sau PCM, pentru a acţiona cu duritate unde este cazul, însă refuzând orice implicare.
Continuarea articolului pe Napocanews

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu