micul dictator arata fata adevarata a unor politruci cum ar fi: Laszlo Borbely, Gyorgy Ervin, Emil hop poc Boc, Marcel Hoara (Bocul de la Gorj, pixuletele topi-top, ciumpilica-tiriplica, politicianul de matineu), Attila Korodi, Livache Negoita, George Scripcaru, Raduly Robert, Antal Arpad, Sorin Oprescu, Virginia Stefanica, Nicolae Nemirschi, Radu Mazare etc

sâmbătă, 30 ianuarie 2010

Şase cabane din Rânca, făcute scrum în câteva ore



Şase cabane din staţiunea montană Rânca au ars în întregime, în doar câteva ore, în noaptea de marţi spre miercuri (26- 27.01.2010), înainte ca pompierii să poată interveni. În staţiune nu există unitate de pompieri, iar maşinile trimise de la Novaci au îngheţat pe drum.

Cauzele incendiului de la Rânca nu au fost încă stabilite

Cauzele incendiului de la Rânca nu au fost încă stabilite

Deşi staţiunea Rânca se află la doar 20 de km de Unitatea de Pompieri Novaci, cele două maşini care au fost trimise de aici nu au reuşit să urce serpentinele drumului care ajunge în zona cabanelor, îngheţând pe drum. În această situaţie, au trecut peste două ore de la declanşarea incendiului, până când la faţa locului a ajuns o maşină trimisă de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Gorj, de la Târgu Jiu.
În acest timp, focul s-a extins, cuprinzând şase cabane,ale aceluiaşi proprietar, aflate în apropierea pârtiei principale de schi din staţiune.
La patru ore după izbucnirea incendiului, toate cele şase cabane erau la pământ, sub formă de jar, iar pompierii reuşiseră să localizeze incendiul, pentru ca acesta să nu se propage şi la alte construcţii. Nu se poate spune, însă, că situaţia era sub control, pentru că jarul continua să ardă mocnit, iar vântul începea să bată, existând riscul propagări incendiului şi la alte construcţii, aflate în apropiere, la 5- 10 metri distanţă. Nu există victime omeneşi.
De fiecare dată când se produc incendii la Rânca, pompierii întârzie, pentru că staţiunea se află la cota 1600-1800, iar drumul în pantă şi cu multe serpentine e anevoios, punând în dificultate maşinile de pompieri, care sunt foarte greoaie, fiind încărcate cu apă pentru stingerea incendiilor. Ultimul eveniment acest fel a avut loc în iarna anului trecut, când au ars alte două cabane, toată lume căzând de acord că trebuie luate măsuri, pentru scurtarea timpului de intervenţie.
Autorităţile judeţene au pus în discuţie înfiinţarea unei unităţi de pompieri în staţiune, unde se află sute de cabane, foarte aproape una de alta, dar demersurile făcute pentru preluarea unei unităţi militare dezafectate, unde ar urma să funcţioneze unitatea bat pasul pe loc.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu