Extremistii maghiari vor organiza o manifestatie de proportii impotriva Romaniei, la Versailles, in data de 4 iunie, cu ocazia implinirii a 90 de ani de la semnarea Tratatului de la Trianon. Cotidianul de limba maghiara Haromszek din Sf. Gheorghe a publicat in numarul 5961 un articol in care se precizeaza ca autoritatile franceze au aprobat respectiva manifestatie, la care sunt asteptati sa vina persoane din fiecare judet al Ungariei, precum si maghiari din HarCov.
Mitingul extremistilor unguri se va desfasura la Versailles, exact in fata Hotelului Grand Trianon iar aprobarea desfasurarii acestuia este pusa in legatura cu originile maghiare ale Presedintelui Frantei, Nicolas Sarkozy.
Reproducem exact articolul aparut in cotidianul Haromszek, tradus de catre Romanian Global News.
„Petiţia – Trianon / Marea adunare de la Versailles a fost autorizată
Delegaţii Uniunii Mondiale a Maghiarilor, Leh Tibor, vicepreşedinte regional, colegul acestuia Jankovich Istvan, Hompoth Zoltan, organizator principal şi Botyan Zoltan, purtătorul de cuvânt al petiţiei - Trianon, au purtat negocieri de o săptămână - negocieri fructuoase - cu autorităţile franceze, în vederea autorizării mişcării tuturor maghiarilor, mişcare intitulată Dreptate Ungariei! Dreptate Europei!. Hompoth Zoltan şi Bottyan Zoltan au comunicat: s-a acordat autorizaţia din partea autorităţilor franceze şi astfel la Versailles se va organiza festivitatea maghiară de comemorare dedicată împlinirii a 90 de ani de la semnarea dictatului de la Trianon.
Bottyan Zoltan a comunicat: Uniunea Mondială a Maghiarilor şi coorganizatorii - Mişcarea de Tineret 64 de Comitate, Motocicliştii Naţionali, Societatea Trianon - vor organiza în data de 4 iunie 2010, la Versailles, în piaţa din faţa Palatului Grand Trianon, înainte de masă, între orele 9,00-12,00, o mare adunare comemorativă a tuturor maghiarilor. Organizatorii ar dori ca la Versailles să fie prezente câteva zeci de persoane din fiecare judeţ al Ungariei. Sunt aşteptate de asemenea comunităţile maghiare din Bazinul Carpatic.
Este o ocazie care nu va mai exista niciodată. Vom atrage atenţia marilor puteri - care au impus forţat asupra noastră dictatul de pace - şi a opiniei publice internaţionale asupra nedreptăţii comise la Trianon în cazul maghiarilor din lume. In ceea ce priveşte această mişcare istorică, o considerăm drept un prim pas în privinţa revizuirii dictatului impus forţat în urmă cu 90 de ani. Adresăm rugămintea organizaţiilor civile din Bazinul Carpatic şi din întreaga lume să organizeze călătorii în grup şi cercuri de prietenie, ca să fim cât mai mulţi prezenţi în piaţa din faţa Grand Trianon, exprimând şi pe această cale faptul că poporul maghiar nu se va resemna niciodată cu ciuntirea ţării, la Trianon - a declarat Hompoth Zoltan.''
Adrian Fugaciu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu