micul dictator arata fata adevarata a unor politruci cum ar fi: Laszlo Borbely, Gyorgy Ervin, Emil hop poc Boc, Marcel Hoara (Bocul de la Gorj, pixuletele topi-top, ciumpilica-tiriplica, politicianul de matineu), Attila Korodi, Livache Negoita, George Scripcaru, Raduly Robert, Antal Arpad, Sorin Oprescu, Virginia Stefanica, Nicolae Nemirschi, Radu Mazare etc

miercuri, 12 mai 2010

De ce este ministrul Educaţiei iubit de udemerişti

de Stefan Patrintas

Măsurile de reducere a veniturilor bugetarilor, pensionarilor etc. anunţate de preşedintele Traian Băsescu au pus în umbră celelalte evenimente de săptămâna trecută. Unul dintre ele fiind şi mult discutata Lege a educaţiei.

Nu prea înţelesesem de ce este atât de apreciat ministrul Educaţiei de către udemerişti. Acum se înţelege de ce este atât de iubit Daniel Funeriu (foto) de minoritari - pentru că practic le oferă tot ceea ce cer.
,,O naţiune puternică, o ţară membră a UE, beneficiază de diversitatea sa culturală", afirmă ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, în sprijinul udemeriştilor care au susţinut şi obţinut, într-un final, în Comisia de învăţământ a Camerei Deputaţilor, ca predarea Istoriei Românilor şi Geografiei României să se facă în limbile minorităţilor naţionale în toate ciclurile preuniversitare.
După lovitura dată copiilor cu separarea pe criteriu etnic al şcolilor (mai puţini copii maghiari vorbitori de limbă română şi viceversa), parlamentarii UDMR mai obţin o ,,victorie" pentru etnicii maghiari din Harghita, Covasna şi o parte din Mureş, după ce s-au răţoit la colegii de guvernare.
S-ar putea ca d-l ministru, dacă va vizita vreun liceu din Har-Cov-Mş peste câţiva ani, în calitate de simplu cetăţean, să găsească elevi care învaţă în limba maghiară care să nu-i poată mulţumi în limba română, pe care oricum şi acum o bâjbâie, pentru marele ,,ajutor" acordat. Se pare că senatorul Gyorgy Frunda a uitat ce-i povestea fiica domniei sale în legătură cu învăţarea limbii române, punând umărul la şantajarea PD-L, prin blocarea Legii ANI.
Doar orele de limbă română nu ajung pentru a stăpâni limba oficială a statului, în condiţiile în care mare parte dintre ei, din judeţele Harghita şi Covasna, nu o folosesc decât la şcoală. Într-adevăr, nici cele câteva ore de istorie şi geografie săptămânale, predate în limba română, nu se pot considera suficiente.
Poate d-l Funeriu ar trebui să viziteze liceele din Harghita, să vadă că majoritatea elevilor din şcolile cu predare în limba minorităţii, vorbesc o română cel puţin stâlcită, în cazul în care o ştiu - şi apoi să vorbească de ,,diversitate culturală" şi ,,şansă suplimentară în viaţă".
,,Este important pentru ca ei (n.a. - copiii minorităţilor naţionale) să înveţe limba română. Acest lucru le dă o şansă suplimentară în viaţă, le dă un profil profesional mult mai bun. Pentru a le da cât mai multe şanse de a învăţa limba română credem că propunerile legislative făcute de Guvern sunt cele juste", mai declara ministrul Funeriu. Care, se pare, chiar crede acest lucru, acordându-i prezumţia de bună credinţă. Sau poate că statutul de ministeriabil cere sacrificii şi, uneori, chiar şi autoconvingerea în lucruri cel puţin îndoielnice. Pe lângă limitarea ,,şanselor suplimentare" a o parte dintre copiii etnicilor maghiari, se mai pune umărul şi la întărirea barierelor lingvistice dintre majoritatea maghiară din zonă şi minoritatea română.

XXX

Deputaţii din Comisia de învăţământ din Camera Deputaţilor au votat, miercurea trecută, un amendament la Legea educaţiei, prin care se impunea predarea Istoriei Românilor şi Geografiei României în limbile minorităţilor naţionale în ciclul primar, iar în ciclurile gimnazial şi liceal în limba oficială a statului. Însă după o pauză cerută de parlamentarii UDMR, în Comisie s-a reluat votul, fiind aprobat şi articolul dorit de udemerişti. Şi anume că toate materiile pot fi predate în limbile minorităţilor naţionale, cu excepţia limbii române. Prevederea a trecut cu ajutorul deputaţilor PD-L, care s-au răzgândit după pauză, deputaţii UDMR fiind susţinuţi şi de ministrul Educaţiei; parlamentarii PSD şi PNL retrăgându-se de la vot. Datorită contradicţiei celor două prevederi, situaţia va fi clarificată în plenul Camerei Deputaţilor.

Sursa: Informatia Harghitei

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu