micul dictator arata fata adevarata a unor politruci cum ar fi: Laszlo Borbely, Gyorgy Ervin, Emil hop poc Boc, Marcel Hoara (Bocul de la Gorj, pixuletele topi-top, ciumpilica-tiriplica, politicianul de matineu), Attila Korodi, Livache Negoita, George Scripcaru, Raduly Robert, Antal Arpad, Sorin Oprescu, Virginia Stefanica, Nicolae Nemirschi, Radu Mazare etc

joi, 7 octombrie 2010

Dor de Romania - articol de Alin FumurescuThursday, October 7, 2010 12:05 PM

am primit pe mail urmatorul mesaj:

Alin Fumurescu - preda filosofie politica la Indiana
University-Bloomington (deocamdata)

Pana acum am facut medicina, am condus sau/si colaborat la mai multe
publicatii - NU, Ziua, Tribuna, Steaua, Ziarul de Cluj, Clujeanul,
Evenimentul Zilei, Business Magazin, Money Express, Cotidianul, Dilema
Veche
, ma tarasc prin pesteri, am scris piese de teatru (una jucata la
Teatrul National Tg-Mures, alta la Teatrul National din Cluj), merg la
pescuit
, am terminat Filosofia, doua masterate in Stiinte Politice
(unul in Franta, celalalt in USA), am explorat un afluent necartat al
Amazonului, sunt ABD la Indiana University-Bloomington, iar cand ma
satur de stat pe canapea ma catar pe munti sau lesin de caldura prin
desert. Habar nu am ce voi face in continuare...

Dor de Romania?!? - un text care doare

Autor: Alin Fumurescu

Te arde. Stiu ca te arde. Dar daca vii in Romania, asteapta-te sa gasesti aici o societate profund polarizata, profund schizoida. Din ce in ce mai polarizata si mai schizoida de la an la an. Ma tem ca ai sa gasesti - ca si mine - o majoritate ponosita, subjugata compromisului si lipsita de drepturi, despuiata pina si de propriile potentialitati, peste care troneaza vulgar si arogant o minoritate, indraznesc sa spun ucigasa, cu "gipane" supradimensionate, gata sa te spulbere cu zile pentru singura vina de a te fi aflat in fata scumpilor lor bolizi, gata sa te stilceasca in bataie pentru simplul moft de a-i fi incurcat in grandomania lor fara limite. Sint indivizi care si-au pierdut orice reper nu doar crestin, ci uman. Iar lege nu exista. Decit, poate, pentru prosti, in fond, asta e si ideea. Sarmanii ii urasc pe bogati, ii dispretuiesc pentru
comportamentul lor, dar in adincul inimii ii invidiaza, le admira
viata si ar vrea sa fie ca ei. Sa poti ajunge din terorizat terorist,
iata visul ce merita visat!. Oamenii au uitat sa(-si) vorbeasca si
latra. Se comunica aproape
monosilabic: bai, mai, vino, du-te, hai, ma-ta; toate formulele de
politete, de bunavointa, cuvintele acelea galante, cu consistenta,
noima si duh, care te imbogatesc, care iti descretesc fruntea si iti
fac ziua agreabila - multumesc, buna ziua, ce mai faceti, ma bucur
pentru dumneavoastra - par sa fi iesit din uz. Traiesc numai in
dictionare si, din cite imi dau seama, dictionare nu prea mai
foloseste nimeni.

Lumea se imbulzeste in zona ta privata la banca, la posta, la magazin.
Lumea nu e senina si demna. Lumea care "se descurca" e mereu grabita,
repezita, agresiva. In realitate, se fusereste la greu, si totul pare
dus numai pina la jumatate. Hai, maximum pina la trei-sferturi, dupa
care "e bine si asa", se schimba brusc directia, viziunea,
prioritatea. Fidelitatea fata de un principiu asumat e taxata drept
rigiditate, criteriile-s bune doar in teorie. Flexibilitatea e
cuvintul de ordine azi, mai ales cea morala. Se practica, in plus, o
exhibare degradanta, gretoasa a sexualitatii; senzualitatea femeii nu
mai e cu perdea, e pornografie;
machiajul e greu, decolteurile - adinci, barbatii - atitati in
animalicul lor. Lucrurile sfinte sint subiect de banc, iar spatiul
public este nespalat.

De gura adolescentilor sa te feresti. Multi dintre ei nu mai respecta
nimic si pe nimeni, nici chiar (de fapt, asta in primul rind) pe ei
insisi.
Rusinea a murit, cuviinta isi da ultima suflare.
Prin cartiere, cofetariile s-au transformat in cazinouri.

Manelele au evadat din muzica si s-au instalat in haine, in
arhitectura, in maldarele de gunoaie din mijlocul parcurilor
nationale, in drujbe si in termopane. Kitsch-ul acopera ultimele
bastioane ale solemnitatii si ale decentei. Piese de o frumusete
elegant trasata cad in miinile unor demolatori nu doar fara cultura,
ci lipsiti chiar si de acea innascuta delicatete in fata puritatii
simple. Unii demoleaza chiar construind. Demoleaza autenticul si
frumosul, slutesc peisajul si handicapeaza sufletele privitorilor.
Natura, creatie a lui Dumnezeu, e incendiata,
braconata, furata, retezata la pamint, lasata sa se iroseasca sub scaieti.
Asa trateaza mai-marii darul. Tara-i un SRL. Al lor.

Preotia se vinde si se cumpara, mosiile sufletesti se transeaza ca si
imobiliarele. Spiritul trebuie ancorat cu lanturi in trotuar, ca nu
cumva sa leviteze. Trebuie indesat cu talismane din pleu. Crucile
trebuie impanate ca niste toape ale tranzitiei, cu flori de plastic
indesate in jumatati de PET-uri pline de praf. Evlavia se exprima in
doze mari de beton, in pseudo-icoane si in podele sclipicioase.
Lucrurile bune trebuie sa fie mari. Bigotismul a devenit virtute si
vorbeste in citate
aproximative. Ai senzatia ca sufletele ratacesc razlete undeva intr-un
gulag invizibil, iar trupurile derutate, tracasate de griji, se
preumbla singure, pustii si pline de riduri de colo pina colo,
punindu-si ca unic tel banul - fara de care esti nimeni. Daca nu ai
bani, nu ai drepturi, nu primesti respect, nici ingrijire, demnitatea
persoanei umane sta in dimensiunea portofelului, in succes, in numarul
de plecaciuni efectuate periodic fata de pile suspuse. La cantitatea
de munca si de stres pe care o presupune, o minima prosperitate te
costa sanatatea, casnicia si viata personala. Toti vor sa ajunga
bogati repede, doar o viata au, si ea se consuma integral aici, intre
hoti si smecheri, in aceasta perpetua senzatie
de nesiguranta. Da, asteapta-te ca in Romania sa te simti in nesiguranta.
Asteapta-te de asemenea sa gasesti lucruri mai proaste decit "dincolo" la
preturi mai mari decit "dincolo", la salarii mai mici decit "dincolo".

Cine mai are oare instinctul de a produce realmente ceva, si inca
lucruri de calitate? O mai fi viu instinctul acela al taranului harnic
si cu scaun la cap de a diversifica, de a fi pregatit, de a umple
hambarul cu lucrul miinilor lui? Ori pasiunea mestesugarului de a lasa
ceva solid in urma, peste generatii? Mai tine cineva la ideea lucrului
durabil si bine facut ca la o satisfactie personala? Nu pot sa iti dau
mari sperante. Se practica intermedierea, comertul, mutatul dintr-o
parte intr-alta a lucrurilor produse de altii. Se practica mulsul.
Mulsul de bani de la stat, mulsul din fonduri europene. Toata tara
pare o teapa. Totul pare gestionat, legiferat si administrat, de parca
ar avea in vedere un unic obiectiv: teapa. Cit mai
mare si cit mai repede.

Asteapta-te ca acela care a comis o ilegalitate sa iti pretinda sa
platesti in locul lui, iar daca refuzi sa o faci, sa se indigneze ca
"nu e drept".
Smecheria e numai a lui, dar vinovatia e la comun, ca la comunisti. Cind e
de luat, sa ia singur, dar cind e de dat, sa dea toti. Pretutindeni
manipulare, dezinformare, naivitate intretinuta, saracie. Democratia
nu functioneaza, fiindca daca ar functiona ar insemna ca poporul ar
avea puterea, or eu nu vad asta niciunde. Educatia e dinamitata, dupa
cum e si familia. Copiii ramin de izbeliste, devorati de oboseala,
precaritatea materiala, visele consumiste sau ambitiile de cariera ale
parintilor.
Sanatatea e un cadavru in putrefactie, iar - daca-mi permiti metafora
- la morga nu functioneaza nici frigiderele, nici aerul conditionat.
Agricultura e in colaps; turismul e o gluma sinistra (avem brand, dar
n-avem produsul propriu-zis); sportul e cvasi-inexistent. Drumurile
sint omor cu premeditare.

Ai senzatia ca tara nu e guvernata. Ai senzatia ca singurul care mai
duce la o coeziune de vreun fel e fotbalul. Vei resimti cu o acuitate
dureroasa dezagregarea, disolutia, absenta oricarei strategii a
poporului roman pentru poporul roman. Cine sintem? Cine vrem sa fim?
Daca iti pui asemenea intrebari, daca te intereseaza ce cerem noi de
la noi insine ca neam si ca stat, unde anume avem de gind sa ne
pozitionam in matricea natiunilor, din punct de vedere cultural,
politic, economic, unde ne vedem peste zece ani si ce intreprindem,
concret, pentru asta, ma indoiesc ca vei afla in tara un raspuns.
Oamenii nu mai cred, nu mai spera, nu ii mai motiveaza nimic decit
interesul propriu, chinurile si frustrarea acumulata, dar zac inerti
civic, vociferind inutil in fata televizorului sau pur si simplu
epuizati, preferind sa se lase condusi. Direct in stilp sau in sant.
Pare ca nu-i mai socheaza nimic, nu-i mai oripileaza nimic, nimic nu
li se mai pare strigator la cer.

Patria e enclavizata. Caci da, singurele care mai traiesc, care mai
respira cit de cit normal, care mai tintesc catre ceva, care nu au
fost carbonizate inca in acest razboi civil mocnit, dar generalizat
sint citeva discrete enclave de dreapta judecata, de deschidere, de
initiativa, de profesionalism, de activitate creatoare, de revolta si
constructie, de demnitate, de marturisire, de crestinism autentic, de
delicatete revigoranta, de daruire si bunatate, de gindire pe termen
lung, de
convingere in niste valori perene, clare si nenegociabile. In fata
acestor oameni, care se incapatineaza sa dea ce au mai bun din ei in
aceste conditii (pe care tu abia reusesti sa le suporti in trecere),
iti vei pleca fruntea si te vei simti inferior. Unii zic ca enclavele
sint majoritare si probabil ca e adevarat. Dar nemaiputind comunica
intre ele, neputindu-se uni si actiona in front comun, sint, practic,
anihilate. Urletul ubicuu al imposturii ii ascunde, vrind sa ii faca
muti si invizibili. Cauta sa le discrediteze eforturile, ii bruiaza si
descurajeaza sistematic, ca intr-un
plan perfid menit sa convinga ca verticalitatea aici e imposibilitate
si povara. Uneori reuseste. Enclavele bine-crescute isi accepta
marginalitatea, efectuind miscari retractile catre forul interior al
propriei fiinte, refugiindu-se in anonimat ca sa se salveze macar pe
sine.
Intelepciunea lor proaspata, rabdarea lor purificatoare se transmite ca
alchimia numai pe filiere de initiati, iar copiii lor vor suferi precum
ciudatii si inadaptatii societatii.

Vino, daca insetezi tare, dar ai sa pleci mai indurerat si mai confuz,
realizind ca, de fapt, alternativa perpetua in care traiesti, dulcele
intangibil, posibilitatea acelui acasa la care visezi mereu si-n care,
ca emigrant roman, esti suspendat o viata intreaga, de fapt nu exista.
A murit si, incet-incet, va muri si in tine.

... impotriva prostiei zeii insisi lupta in zadar ...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu