micul dictator arata fata adevarata a unor politruci cum ar fi: Laszlo Borbely, Gyorgy Ervin, Emil hop poc Boc, Marcel Hoara (Bocul de la Gorj, pixuletele topi-top, ciumpilica-tiriplica, politicianul de matineu), Attila Korodi, Livache Negoita, George Scripcaru, Raduly Robert, Antal Arpad, Sorin Oprescu, Virginia Stefanica, Nicolae Nemirschi, Radu Mazare etc

joi, 7 octombrie 2010

au inceput cursurile la scolile romanesti din afara granitelor

b-1-373x279

Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP) acordă o atenţie deosebită învăţământului în limba română în cadrul comunităţilor de peste hotare. Prin programul de finanţare “Nicolae Iorga” DRP sprijină anul acesta mai multe şcoli şi cursuri de limbă, cultură şi civilizaţie românească în Albania, Bulgaria, Canada, Germania, Grecia, Italia, Kazahstan, Marea Britanie, Noua Zeelandă, Portugalia, Serbia, Spania.

În Bulgaria, aproximativ 300 de elevi şi adulţi frecventează cursurile de limbă română, organizate de Uniunea Etnicilor Români din Bulgaria. Departamentul pentru Românii de Pretutindeni sprijină aceste „clase pilot cu predare în limba română” încă de la înfiinţarea lor, în 1993. Cursurile sunt facultative şi se ţin în case particulare închiriate.

Departamentul pentru Românii de Pretutindeni susţine şi Atelierele de limba română cu elemente de cultură şi civilizaţie din Panciova, Serbia. Activităţile acestor ateliere se desfăşoară o dată pe săptămână. Timp de două ore academice cursanţii învaţă elementele de gramatică şi vocabular ale limbii române actuale şi vizionează clipuri video şi aplicaţii multimedia despre cultura şi civilizaţia poporului român.

În Albania, la Divjaka, cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, funcţionează o şcoală şi o grădiniţă în dialect aromân. Copiii aromâni de vârstă preşcolară şi şcolară au posibilitatea, astfel, să înveţe în limba maternă şi să conserve valorile etnice şi spirituale. Cele două instituţii de învăţământ contribuie la consolidarea comunităţii aromâne din Albania.

În Cipru limba şi civilizaţia românească este predată în cadrul şcolilor de sâmbătă. Există 11 clase româneşti unde elevii români studiază după manuale care sunt folosite şi în şcolile din România. La aceste clase sunt înscrişi în jur de 175 de copii şi tineri români, cu vârste cuprinse între 7-14 ani

Departamentul pentru Românii de Pretutindeni susţine şi copii români din Grecia să-şi păstreze identitatea românească. Elevii români din această ţară studiază limba şi literatura română, istoria românilor, geografia României şi civilizaţia românească în cadrul şcolilor de sâmbătă.

În Portugalia, şcoala românească de sâmbătă din Lisabona este frecventată de 114 copii şi tineri români. Cursurile de limbă şi literatura română, istoria românilor, geografia României, cultură şi civilizaţie românească au fost iniţiate aici în urmă cu patru ani şi se studiază pe parcursul întregului ciclu gimnazial şi liceal.

Şcoala de limbă şi cultură română pentru copii, tineri şi familiile acestora de origine română din München (Germania) organizează cursuri de limbă română, istorie, geografie şi cultură românească în fiecare zi de marţi şi se vine în sprijinul unei comunităţi româneşti de circa 20.000 de persoane.scoala-7-373x281

În Kazahstan cursurile de limbă, istorie, civilizaţie şi cultură românească se organizează de 2 ori pe saptamână. Pe durata a două ore academice, copii şi tinerii români din această ţară studiază limba şi literatura română, istoria românilor şi civilizaţia românească.
Federaţia Asociaţiilor de Români din Spania (FEDROM), cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, organizează cursuri de limbă şi civilizaţie românească pentru angajaţii sistemului administrativ spaniol, care, prin activitatea pe care o desfăşoară interacţionează cu românii din Spania: poliţişti, asistenţi sociali, medici si chiar angajaţi ai instituţiilor sportive ale colegiilor şi liceelor, precum şi alţi angajaţi ai serviciilor sociale, interesaţi de acest curs.

Tot în Spania, la Valencia, Departamentul pentru Românii de Pretutindeni sprijină cursurile de limbă, cultură şi civilizaţie românească din cadrul proiectului “Învăţăm împreună departe de casă”. Şcoala se adresează atât copiilor cât şi adulţilor români din regiune, iar cursurile sunt organizate sâmbăta şi duminica la sediul Asociaţiei Românilor din Valencia.

Şcoala de cultură, religie şi civilizaţie româneasca din Toscana, Italia, se desfăşoară în fiecare sâmbătă şi se adresează copiilor români din această regiune. Copiii învaţă elemente de cultură limbă şi civilizaţie românească, iar cu ocazia sărbătorilor tradiţionale româneşti, organizează acţiuni cu caracter cultural.

sp1-373x279Tot în Italia, la Padova, DRP susţine proiectul “Şcoală după Şcoală”, care contribuie la aprofundarea cunoştinţelor de limbă şi literatură română în rândul copiilor născuţi în Italia în familii româneşti. Cursurile de desfăşoară în perioada octombrie-decembrie 2010, iar elevii au la dispoziţie o bibliotecă cu cărţi româneşti.
La Ternia cursurile de limbă şi literatură română, istorie, cinema, pictură, artizanat îi ajută pe copiii români din regiunea Umbria să fie în contact cu limba şi valorile poporului român. Iar la Faenza, în regiunea Emilia-Romagna, proiectul “Descoperă Romania” contribuie la păstrarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice şi culturale a românilor

Departamentul pentru Românii de Pretutindeni susţine proiectele educaţionale şi în comunităţile mai îndepărtate geografic. ÎnNoua Zeelandă, aproximativ 50 de copii români frecventează cursurile de limbă, istorie, geografie şi cultură românească din Auckland. Cursanţii sunt împărţiţi în trei grupe de vârste: Alunii (sub 5 ani), Stejarii (5-8) si Brazii (peste 8 ani).poza-5-373x248

Tot cu sprijinul DRP funcţionează şi Şcoala românească de matematică, muzică, dans, limbă, cultură şi civilizaţie românească din Montreal (Canada). Cursurile se organizează în fiecare sâmbătă, iar elevii s-au remarcat la concursurile internaţionale de matematică.

DRP

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu