Românii din Covasna, Harghita şi Mureş se pare ca nu mai prezinta importanta pentru statul român, care işi pierde autoritatea în zonă, iar problemele cu care ei se confruntă, sunt aduse în discuţie doar atunci când sunt alegeri, este concluzia dezbaterilor care au avut loc, sâmbătă dimineaţa, la Universitatea de Vară de la Izvoru Mureşului, transmite Romanian Global News.
Arhiepiscopul Ioan Selejan le-a spus celor prezenţi la Uniersitatea de Vara de la Izvoru Muresului că în zonă „sunt români care vorbesc doar cu Dumnezeu în limba română, la biserică" şi se va ajunge să se şteargă „identitatea spaţiului aşa cum a fost ştearsă şi identitatea multor români din zonă" Dr. Ioan Lăcătuşu , Directorul Centrului European de Studii Covasna-Harghita, a scos in evidenta reprezentarea deficitară a românilor în consiliile locale şi judeţene, de condiţionarea ocupării posturilor publice de cunoaşterea limbii maghiare, dar şi de lipsa unui punct de vedere a statului român referitor la proiectul maghiar de obţinere a autonomiei teritoriale promovat de liderii maghiari din România şi din afară. Lăcătuşu a reamintit celor prezenţi că în cele trei judeţe sunt excluse denumirile, simbolurile şi valorile româneşti iar limba română este marginalizată.
De asemenea, s-a adus în discuţie prezenţa organizaţiilor extremiste maghiare în zonă, care activează nestingherite fără ca autorităţile statului român să reacţioneze. Senatorul PSD Lia Olguţa Vasilescu, Presedintele Comisiei pentru Egalitate de Sanse, care a participat la dezbateri, a criticat absenţa de la lucrările universităţii a preşedintelui României, Traian Băsescu, care a participat, în schimb, la cursurile Universităţii de la Băile Tuşnad. „Traian Băsescu s-a dus şi a stat cu căştile pe urechi lângă unul dintre cei mai mari extremişti maghiari în viaţa (Tokes Laszlo), care a ajuns vicepreşedintele Parlamentului European cu voturile PDL. Din păcate, statul român i-a uitat pe românii din afara graniţelor şi pe cei de aici.
În momentul în care ai 10 de milioane de români în afara graniţelor şi le aloci doar 1 milion de euro şi pentru minoritarii în ţară aloci 20 milioane de Euro, atunci este o problemă", a declarat senatorul PSD.
Lia Olguţa Vasilescu consideră că „pentru toate aceste probleme nu maghiarii sunt de vină, nu UDMR ci politicienii români, pentru că acceptă toate aceste lucruri". Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Mircea Duşa, a declarat că mesajul care trebuie să fie transmis este acela că, în ultimii 20 de ani, statul român şi-a pierdut autoritatea în zonă. „Guvernul uită să facă eforturi pentru sprijini românii din Harghita şi Covasna. Ne-am săturat de scris, de întocmit rapoarte, la preşedinţi, şefi de guvern. Am constatat că românii din Harghita şi Covasna sunt frumoşi doar în campaniile elctorale, dar după aceea nu fac nimic pentru păstrarea identităţii lor", a spus Duşa. El a precizat că maghiarii „mint cu neruşinare" atunci când spun că sunt discriminaţi şi că nu au acces la funcţiile publice şi a avertizat că cei care vor fi eliminaţi din serviciile deconcentrate, în urma reducerilor de personal, sunt românii. De asemenea, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor le-a spus celor prezenţi că în prezent sunt finanţate de către Guvern doar comunităţile maghiare din Harghita şi Covasna. Senatorul PSD Ecaterina Andronescu, prezenta la Izvorul Muresului a declarat că în cele două judeţe, s-a dus o politică de separare şi segregare şi consideră că ar trebui ca şi populaţia românească să fie discriminată pozitiv, aşa cum se întâmplă cu maghiarii. Ecaterina Andronescu a apreciat eforturile deosebite pe care le-a făcut, de-a lungul timpului, de arhiepiscopul ortodox al Covasnei şi Harghitei, IPS Ioan Selejan, pentru păstrarea identităţii românilor din zonă.
O altă problemă abordată de vorbitori a fost cea a prevederii din legea învăţământului privind predarea istoriei şi geografiei în limba maghiară, „care reprezintă un compromis făcut de PDL penttu susţinerea Guvernului", unul dintre pericolele acestui demers fiind „deznaţionalizarea şi o nouă metodă de epurare a românilor". „Predarea istoriei şi geografiei în maghiară înseamnă eliminarea din sistemul de învăţământ a unor profesori români, încă o modalitate de epurare etnică a românilor din cele trei judeţe. Sunt foarte multe probleme şi observ, aşa cum toată lumea observă, o disoluţie a autorităţii instituţiilor statului şi o lipsă de strategie şi orientare în toate domeniile şi în ceea ce priceşte probleme naţionale", a spus deputatul PSD de Covasna, Horia Grama.
Sursa: Romanian Global News
micul dictator arata fata adevarata a unor politruci cum ar fi: Laszlo Borbely, Gyorgy Ervin, Emil hop poc Boc, Marcel Hoara (Bocul de la Gorj, pixuletele topi-top, ciumpilica-tiriplica, politicianul de matineu), Attila Korodi, Livache Negoita, George Scripcaru, Raduly Robert, Antal Arpad, Sorin Oprescu, Virginia Stefanica, Nicolae Nemirschi, Radu Mazare etc
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu