Cu ocazia unei conferinţe de presă, în februarie 1993, la Washington, episcopul Tokes a vorbit despre „bomba cu explozie întârziată” din Transilvania (Cotidianul Washington Times). Peste un an, invitat la Washington între 11-19 octombrie 1994 de doamna Gyorfi Ilona, preşedinta „Cultural Foundation for Transylvania“, domnul Marko Bela, preşedinte UDMR şi membru ales al Senatului Român, după ce s-a întâlnit cu funcţionari superiori din Ministerul de Externe, ai Consiliului de Securitate a USA, cu preşedintele Comisiei de Externe a Senatului, a acordat un interviu ziarului „Amerikai Magyar Nepszava“, publicat în 4 noiembrie 1994, în care: a) afi rmă că cele două (!?) milioane de maghiari din Transilvania nu-şi pot rezolva problemele fără o autonomie regională şi culturală; b) se plânge de imposibilitatea folosirii limbii maghiare chiar şi în judeţele Harghita şi Covasna, unde 85 la sută din populaţie sunt maghiari; c) susţine că noua lege a învăţământului conţine prevederi discriminatorii la adresa maghiarilor, îngreunând înfi inţarea de noi şcoli maghiare, a educaţiei în licee şi, în general, educaţia maghiară; d) acuză că nu se restituie imobilele culturale şi şcolile comunităţilor maghiare din Ardeal; e) pretinde că la sfârşitul lui ’89 a încetat dictatura comunistă, dar nu şi politica română naţionalistă de asimilare; f) atrage atenţia politicienilor americani că provocările grave pot avea consecinţe grave, doar România se află lângă Iugoslavia. (Peste câţiva ani, fostul ambasador maghiar la Washington şi ex-ministru de externe Geza Jeszenszky, furnizorul de armament pentru croaţi, le trasmitea secuilor un mesaj cât se poate de clar: „să păstreze uscat praful de puşcă“!
Răspunzând unor întrebări, domnul Marko Bela a explicat că în USA nu există legi asemănătoare celor cerute de UDMR, deoarece maghiarii nu sunt imigranţi ca mare parte din populaţia Americii (şi ca românii din Transilvania, desigur - n.n.), care a venit benevol şi a acceptat limba engleză şi Constituţia Americană. Frontierele Ardealului s-au schimbat în 1919 şi pe maghiari nimeni nu i-a întrebat în care ţară vor să trăiască şi în ce condiţii. Deci, situaţiile sunt diametral opuse.
La o conferinţă din 8 februarie 1995, la Londra, domnul Marko Bela recidivează, aducând grave şi nefondate acuze la adresa României şi avertizând comunitatea internaţională că dacă nu va interveni, va izbucni o revoltă a maghiarilor din România. Cu un an înainte, pe 29 aprilie 1994, fostul ministru de externe al Ungariei, Gyula Horn, recunoscuse într-un interviu televizat la Budapesta că, în decembrie 1989, Ungaria pregătea o intervenţie armată în România.
Exact aşa formulează materialul: („Die eingeladenen Fachleute sind über folgendes übereingekommen”), „Specialiştii invitaţi au căzut de acord asupra următoarelor”; („Dies ist keine Angelegenheit der Nationalstaten allein”), „Aceasta nu este exclusiv cauza statelor naţionale”; („Die Gemeinschaft der europäischen Staten trägt hier eine Gesamtverantwortung”), „Comunitatea europeană poartă în această privinţă o responsabilitate comună” etc. etc..
Trebuie să spun că la această conferinţă s-au exprimat, din partea SPD, şi opinii de genul că prin realizarea Convenţiei pentru refugiaţi şi a Convenţiei privind dreptul la locul natal, s-ar dori - spre asta tinde - să se ajungă la o stare de fapt prin care să se creeze un asemenea sistem de drept european, şi în legătură cu asta un organism de impunere a păcii şi de reprimare, pentru ca într-o anumită eventualitate, în răstimp foarte scurt, Europa să ajungă în situaţia ca, într-un confl ict asemănător celui din Iugoslavia, organismele europene abilitate să-i someze pe cei vizaţi să se conformeze normelor europene.
Dacă aceştia nu se conformează, atunci forţele militare europene constituite în acest scop, vor anihila tocmai pe cei ce periclitează Europa, iar responsabilii vor fi aduşi în faţa instanţei europene, ca şi criminali de război, aşa cum de altfel s-a procedat şi în urma acţiunilor izbutite de până acum.
Cred că nu se poate accentua sufi - cient importanţa acesteia, ce înseamnă această luare de poziţie din partea SPD, chiar şi în cazul în care ştim că aceasta a avut loc într-un cadru intern, restrâns al specialiştilor - dacă examinăm cum s-a raportat întreaga Europă sau cum s-au raportat factorii responsabili ai Europei la această problematică, acum o jumătate de an sau cu un an în urmă.
Consider că această privire de ansamblu ne sensibilizează şi la ce fel de şanse avem, dar şi la responsabilitatea politicii externe maghiare în această situaţie nemaipomenit de schimbată. Eu cred că politica externă ungară este conştientă de răspunderea ce-i revine, este deosebit de prudentă, foarte ponderată, pot spune chiar că Ungaria are o politică externă prea ponderată. Eu cred că istoricii germani, politicienii germani, care cunosc în mod practic acest domeniu, vor înţelege mult mai bine de ce este prudentă politica externă ungară. Aşa cum, de exemplu, forţele militare germane nu s-au implicat în Iugoslavia.
(va urma)
„Patriotismul nu-i brăţară sau papion sau pălărie. Să-l porţi sau nu. Să ţi se pară că-ţi vine sau nu-ţi vine, ţie. Te naşti cu el. Ţi-e-n datul sorţii. N-ai cum să-l lepezi de pe tine. Îl porţi ca pe-o cămaş-a morţii, nu-l cumperi de la curţi străine. Şi de vândut n-ai cum să-l vinzi. E un fel de suferinţă crestată dureros pe grinzi de sufl et vechi şi de credinţă. Aud şi văd, citesc şi tac cuprins de-o silă ancestrală. Plâng de ruşine c-am fost dac şi c-am ajuns acum zăbală în gura ştirbă a nu ştiu cui, care-mi molfăie mândria şi-mi bate lacrimile-n cui şi-mi răstigneşte poezia.”
(Tudor Gheorghe)
luni, 12 aprilie 2010
„Nu! Nu! Niciodată! Redobândirea hegemoniei maghiare în Bazinul Carpatic în documente.” Cronologia acţiunilor budapestane şi udemeriste (V)
Autor:
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu