PC solicită premierului Emil Boc scoaterea UDMR de la guvernare, pentru "atitudinea total neconstituţională" a doi demnitari ai Guvernului, vicepremierul Marko Bela şi ministrul Sănătăţii Attila Cseke, a declarat, marţi, vicepreşedintele PC Bogdan Diaconu (foto).
Diaconu a precizat, într-o conferinţă de presă, că ministrul Sănătăţii a fost prezent, luni, lângă o pancartă pe care scria "Ţinutul Secuiesc nu este în România!", la manifestările de la Cluj, în timp ce vicepremierul Marko Bela a trimis, joia trecută, directorilor de şcoli din Târgu Mureş un document în limba maghiară cu antetul Guvernului.
"Pentru atitudinea neconstituţională a doi demnitari aflaţi în Guvernul Boc, solicităm scoaterea UDMR de la guvernare ", a spus vicepreşedintele PC. El a precizat că PC va depune, miercuri, la Parchet sesizările privitoare la vicepremierul Marko Bela şi legate de faptul că la Adunarea Consiliului Naţional al Secuilor au fost cerute autonomie teritorială şi oficializarea limbii maghiare. Vicepreşedintele PC a precizat că nu are "un sentiment negativ" faţă de cetăţenii de etnie maghiară şi este nemulţumit de faptul că unii lideri ai UDMR se ocupă de autonomie şi alte lucruri în loc să se preocupe de problemele din Harghita sau Covasna.
Integral pe Mediafax
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu